Revox Vitamin C 20% – Review

Hello! De aproximativ 1 luna si jumatate am introdus in rutina mea de ingrijire a tenului un ser cu vitamina C in proportie destul de mare, de 20%. Produsele cu vitamina C ajuta la mentinerea frumusetii si fermitatii pielii, iluminand si uniformizand aspectul tenului. In trecut eu am mai folosit un toner de la Pixi cu vitamina C si mi-a placut mult. De data aceasta am ales serum-ul de la Revox, atrasa fiind atat de pretul accesibil, cat si de procentul mare de vitamina C pe care il contine acest produs.

Mie imi place mult produsul, desi la inceput l-am folosit cu teama ca poate tenul meu nu il tolereaza. Din fericire nu a fost cazul. Nu am avut absolut nicio problema cu el, iar rezultatele nu au intarziat sa apara. Mi-a uniformizat si iluminat frumos tenul, iar machiajul parca se imbina cu pielea mea. Adica fondul de ten arata senzational datorita serului. Bine, nici inainte nu puteam sa ma plang ca nu arata bine fondul de ten, dar acum parca are ceva in plus. Cred ca il ajuta in momentul aplicarii sau nu stiu.

Produsul vine ambalat intr-o sticluta opaca, pentru a nu se oxida, ceea ce apreciez foarte mult si este prevazut cu o pipeta. Inca un punct in plus. Iubesc produsele care vin cu pipeta, nu stiu de ce, dar mi se pare mult mai igienic si facil in acelasi timp de folosit. Are o consistenta usor lichida ( e putin vascos) si o culoare usor galbuie, insa NU este oxidat. Aceea este culoarea lui.

Am vazut ca mai multe persoane se plangeau de faptul ca produsul vine deja oxidat sau ca oxideaza prea repede. Eu personal pot sa va spun ca nu mi-a venit oxidat ( si l-am cumparat in decembrie 2020, insa abia la sfarsitul lunii mai l-am deschis) si nici nu oxideaza. Am trecut deja de jumatatea sticlutei si nu s-a oxidat deloc. Nu stiu ce sa zic, insa eu sunt pe deplin multumita de el, mai ales ca am vazut rezultate optime. De asemenea, producatorii spun ca liniile fine si ridurile pot fi estompate dupa cateva saptamani de utilizare zilnica, pielea fiind protejata de efectele radicalilor liberi si a mediului inconjurator. Pe partea cu liniile fine / riduri nu ma pot pronunta, deoarece sunt mandra posesoare a unui ten care nu are momentan aceste particularitati, desi ma apropii cu pasi rapizi de 30 de ani. :))

Per total, iubesc produsul acesta si il voi recumpara clar. Nu m-a dezamagit din niciun punct de vedere pana acum si pentru pretul mic pe care il are merita. Avand in vedere ca are doar ingredientele active in el si nu un complex, cum sunt de exemplu produsele de la Paula’s Choice care au si un pret mult mai mare, eu zic ca il puteti avea in vedere. Din ce am citit produsele Revox si The Ordinary au ingrediente simple, de aceea si pretul mic. Oricum ambele branduri imi plac, am folosit produse de la fiecare si consider ca banii mei au fost bine investiti. Desigur, eu vorbesc din postura mea, caci nu am probleme cu tenul, doar asa, ocazional mai apare cate o nazbadie ( si eternul sebum caracterisitic tenului meu super gras) in rest nu am de ce sa ma plang. 🙂

 

Proiectează un site ca acesta, cu WordPress.com
Începe